Comunitatea este mai mult decât locul în care trăim

🏡 Comunitatea este mai mult decât locul în care trăim – este locul în care ne construim viitorul împreună. Azi, suntem mândri să împărtășim o poveste despre puterea educației și determinarea tinerilor din comunitatea Ludești, jud. Dâmbovița.
 
📚 În acest loc plin de diversitate culturală, tinerii romi își deschid drumuri noi prin învățare și împlinire personală. Recent, acești tineri au început o nouă aventură: învață cum să scrie un proiect, învață să pună pe hârtie idei, visuri și inițiative care să transforme comunitatea lor.
 
🙌 De la identificarea nevoilor comunității până la pașii si acțiunile care implică implementarea unui proiect fie că este vorba de un parc pentru copii, sală de sport sau un spațiu de petrecut timpul liber, acești tineri își dezvoltă abilitățile și încrederea în sine. Vorbim nu doar despre proiecte pe hârtie, ci despre schimbarea reală și pozitivă pe care o pot aduce în viața celor din jur. Această inițiativă nu doar că deschide noi orizonturi pentru tinerii din comunitatea Ludești, dar demonstrează și că fiecare individ are potențialul de a contribui la schimbare. Educația nu cunoaște limite și, atunci când este susținută de determinare și pasiune, poate să schimbe vieți și să deschidă uși către oportunități nemăsurate.
🫶 Felicitări tinerilor din Ludești pentru curajul vostru și pentru pasul pe care l-ați făcut spre învățare și creștere personală!
 
✅ Activitățile de abilitare a tinerilor romi fac parte din proiectul „IMPACT Ludești”, finanțat prin Granturile SEE, prin Programul de Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor, implementat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala – FRDS, în calitate de Operator de Program (www.frds.ro, www.eeagrants.org, www.eeagrants.ro).