Activitati remediale adresate copiilor

Am petrecut 2 iunie alături de copiii minunaţi din Ludeşti, judeţul Dâmboviţa, învăţând despre corpurile geometrice! După ce domnul profesor ne-a explicat diferenţa dintre o sferă, un cilindru şi un cub, ne-am aventurat împreună să luăm parte într-un concurs ce ne-a ajutat să ţinem minte ce am învăţat. Chiar şi atunci când un răspuns era greşit, am avut şansa să clarificăm şi să ne asiguram că am înţeles toţi ce ne-a explicat domnul profesor. Ca să nu greşiţi şi voi ca noi: cubul are 8 vârfuri, nu 6! Credeţi-ne că le-am numărat, să fim siguri.

Aşa învaţă copiii din Ludeşti- prin joc, dar cu multă muncă şi pasiune şi de la ei, şi de la profesorii ce au încredere în ei şi capacităţile lor. Alături le-au fost parinţii care cred în copiii de lângă ei şi care se implică în educaţia lor pentru a le oferi o viaţă frumoasă. Activitățile educaţionale fac parte din proiectul „IMPACT Ludești”, finanțat prin Granturile SEE, prin Programul Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor, implementat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala – FRDS , în calitate de Operator de Program (www.frds.ro, www.eeagrants.org, www.eeagrants.ro).

 

În curând veți putea vedea cum decurg orele la Ludești- stați cu ochii pe pagina noastră pentru a nu rata videoclipul!